Povestea lui Igor Furtună și Biscottini

Igor Furtună și-a petrecut 14 ani în Italia, în căutarea unui trai mai bun, dar nu a renunțat niciodată la ideea de a reveni acasă. Dorința de a fi aproape de familia sa a cântărit cel mai greu în această decizie. Pe pământ italian și-a încercat norocul în diverse domenii de activitate, dar s-a lăsat cucerit de lumea cofetăriei. A transformat această pasiune într-o afacere „delicioasă” în 2014, în Moldova. În prezent, „Biscottini” este unul dintre cei mai apreciați producători de biscuiți, care sunt produși doar din ingrediente naturale și de calitate.

Sursa: https://www.facebook.com/biscottini.md

„Afacerea mi-a oferit posibilitatea să mă întorc acasă. Mi-am adus și familia, am putut fi alături de părinți. Niciodată nu m-am gândit că voi rămâne pentru toată viața în Italia. Afacerea și investițiile le vedeam doar în Moldova.”

Sursa: https://www.facebook.com/biscottini.md

Astăzi povestea lui Igor Furtună este un exemplu și o sursă de inspirație pentru tinerii antreprenori din Moldova și pentru concetățenii din diasporă care ar dori să se întoarcă acasă și să investească în viitorul țării. El ne demonstrează că succesul poate fi obținut cu multă hotărâre, prin aplicarea valorilor și experiențelor dobândite în străinătate.

„Persoanelor care intenționează să facă afaceri le spun că, dacă au un plan, trebuie să-l realizeze cât mai repede, căci timpul trece, anii trec. Să nu ajungă într-o zi să aibă remușcări. Trebuie să încerce, să fie destul de serioși și responsabili. Dacă au de ce să se întoarcă acasă, să o facă, dar să știe că trebuie și să muncească.”

Sursa: https://www.facebook.com/biscottini.md
Distribuie
©
2025
Diaspora . All rights reserved.
linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram